Ne bucuram ca „Dark Shadows Falling”, o fascinanta carte a binecunoscutului alpinist si scriitor Joe Simpson a apartut si in limba romana. E o carte care trebuie citita dar si gandita..

Motto: „"Chiar dacă evoluează aproape de cer, în puritatea infinită a unei lumi de lumină şi frumuseţe, alpiniştii nu sunt îngeri. Ei sunt mereu oameni, iar inima lor rămâne pătată de negriciunea lumii de unde vin şi unde, mai devreme sau mai târziu se întorc”.
Lionel Terray

Cartea aceasta, având ca autor un renumit scriitor-alpinist, ne face să credem că vom găsi în paginile sale acţiune, aventură, că o vom citi „pe nerăsuflate”. Dar ne vom da seama încă de la primele pagini că nu este aşa. Joe Simpson prezintă doar fragmente ale unor ascensiuni himalayene, mai ales din „zona morţii”. In schimb „coboară” adânc în fiinţa umană, în sufletele şi gândurile „actorilor”, participanţilor la dramele de acolo, despre care aflasem deja câte ceva cu toţii. Drame cauzate de epuizarea fizică şi psihică produsă de ceea ce Chris Bonnington numeşte „un cocteil infernal : vânturile cumplite, temperaturile ce coboară până la -40 C şi efectele altitudinii”. Drame în care unii, aflaţi la graniţa dintre viaţă şi moarte, au fost salvaţi de voinţa lor şi de generozitatea camarazilor. Alţii - „umbre întunecate ce cădeau” fără a se mai putea ridica (titlul ediţiei engleze este „Dark Shadows Falling”)- nu au beneficiat de un gest de omenie din partea celor care treceau pe lânga ei. Aflăm de la unul dintre cei cu care a discutat autorul cărţii despre un episod care l-a consternat că :
„Există o împărţire distinctă a alpiniştilor, în cei „moralişti”, care au găsit întregul episod de neiertat, şi cei „pragmatici”, care au adoptat atitudinea mai dură şi l-au acceptat ca parte a riscurilor alpinismului de altitudine.”

Joe Simpson încearcă să afle şi să înţeleagă motivaţiile unor gesturi şi acţiuni sau absenţa unor gesturi. Dar adaugă: „Nu am fost acolo, şi nu pot fi sigur cum m-aş fi comportat în circumstanţe similare, deşi aş putea ghici foarte bine”.
Da, el ar putea ghici foarte bine, pentru că el însuşi este eroul unei incredibile autosalvări din ghearele morţii, dintr-o crevasă din Siula Grande, Peru, în 1985. Ştim asta din filmul–reconstituire „Touching the Void”(în care „joacă” în propriul său rol ! ) şi din cartea apărută în româneşte cu titlul „Culmile neantului” pe care o datorăm tot doamnei Elena Malnai ca şi pe cea de faţă. El este aşadar în măsură să ştie ce gândeau acele „umbre întunecate”. Citind cartea, nu puteam să nu-mi amintesc de faptul că nu de multă vreme, Horia Colibăşanu al nostru a trăit în Himalaya o dramă similară: de a-şi risca propria viaţă stând câteva zile şi nopţi în cort lângă coechiperul şi bunul său prieten Inaki Ochoa care era „în ultima tabără” a acelei ultime ascensiuni spre o lume mai bună.
Alpiniştii şi căţărătorii vor găsi în carte lungi discuţii despre etica alpină; ne-alpiniştii vor constata şi ei că au în mână o carte interesantă şi consistentă. Din ea vor învăţa multe despre enigmatica fiinţă umană şi multe despre lumea noastră, lumea alpină, pe care o vor înţelege mai bine. Căci sursa e competentă, e un scriitor- alpinist, care o prezintă desigur subiectiv, dar onest, nu deformat, nu răstălmăcit, nu exagerat cum ştim şi cum citim şi în carte ca o fac cei mai mulţi ziarişti şi reporteri pentru a-şi vinde mai bine „marfa”.
Cartea trebuie citită pe îndelete, trebuie gândită. Nu poţi să nu cazi pe gânduri când citeşti că: „este onorabil faptul că ghizii Hall şi Harris au refuzat să-şi abandoneze responsabilităţile,(DM: clientul epuizat). Unii pragmatici ar putea spune că acest lucru a condus la pierderea a trei vieţi în loc de una; moraliştii ar putea replica spunând că a fost o faptă de sacrificiu eroic şi de mare umanitate, în ciuda inutilităţii ei.”
Întâlnim în carte multe alte situaţii care ne pun pe gânduri. Mie, în serile trecute, după ce lăsam cartea din mână, multă vreme somnul refuza să-mi vină…
Dinu Mititeanu
Cluj Napoca 15 iulie 2008