Ganduri ocazionate de dezastrul ecologic ce se pregateaste la Rosia Montana

Motto: "Motii sunt asemanatori muntilor. Sunt incruntati si darji ca ei. Ca si muntii, motii au biruit urgia timpurilor"

GEO BOGZA

Daca in privinta Poienii Costilei, banuiesc ca sunt si multe voci "pro-proiect" ( unii schiori de partie), in privinta Rosiei Montane, cred ca doar profitorii proiectului sunt pro, iar toata societatea civila, opinia publica e contra. Citind ce s-a dat pe lista sau ziarele ( Formula AS), cred ca toti v-ati cutremurat de crima ecologica si nu nu numai, ce se pune la cale acolo, cu atata perfidie si cinism.

Sunt revoltati si oameni/listasi ce n-au calcat pe acolo. Eu insa am fost, am batut cu pasul si cu rucsacul in spate in toate directiile "Tara de Piatra" ( recitesc macar cateva fragmente din Geo Bogza cand merg in Tara Motilor-Tara de Piatra). Intr-o tura de vreo 8 zile cu Radu in '92 sau '93, am coborat din autobuzul Cluj- Abrud chiar la Gura Rosiei si am luat-o per pedes spre Rosia Montana- Detunate- Intregalde- Cheile Pravului- Cheile Rametilor- Fatza Pietrii- Cheile Tecsesti- Piatra Cetii- Piatra Bulzului- Piatra Craivii- Bucerdea Vinoasa- apoi cu o ocazie la Alba Iulia.

Acum regret ca n-am apasat mai des pe declansator la inceput, in Rosia, in Valea Cornii, Poiana, Bisericani sau in alte ture prin Abrud, Gura Cornii, Cerbu, Valea Abruzel, Izbita, Valea Sesii, Valea Alba.( cititi si "Bucurii si tristeti in Apuseni") Vad si acum dealurile, casele, pomii infloriti, clai de fan pe langa case, vite la pascut, motii descrisi atat de bine de pana lui Bogza si a lui Agarbiceanu. Motii scotand cu tenacitate si sudoare, din piatra, cele necesare traiului. Vad fetzele si am in carnet notate numele unora dintre ei. Moti cu care ne opream mereu sa stam de vorba, care se bucurau ca stim cate ceva despre ei si acele locuri, ca ne interesa viata lor, ca umblam pe acolo de dragul acelor locuri, despre care, poate ei nici nu realizau cat sunt de frumoase, daca ii dam dreptate lui Andrei PLESU:

"Nu poate savura pitorescul unui loc, decat cineva care nu traieste acolo".

Ne-a intristat atunci "cancerul de pe trupul muntelui" de la Rosia Poieni, vazut de aproape, caci de departe, de pe dealurile/muntii de dincolo de Aries, de pe Sesul Lupsanului si de La Dube, de pe Neteda si Muntele Mare il vazusem de multe ori. Nu banuiam atunci ca va urma, crima aprobata de "foruri superioare ce gandesc la binele tzarii". Oare deschiderea santierului va fi si binecuvantata de un sobor de preoti in cunoscuta maniera postdecembrista? ( La Schitul Rarau am asistat la scena sfintirii unei... limuzine luxoase!).

Sunt consternat ca si voi toti!. Dar ce e in sufletul nostru e nimic fata de ce e acum in sufletul oamenilor din acele sate! Cum va fi peisajul acolo peste ani si decenii, cat de curate si sanatoase vor fi apele din aval!

Admir pe toti cei din sau din afara ONG-urilor de mediu sau de alt profil carora le pasa. Admir pe toti cei care mai sunt optimisti, pe cei care ies cu "pieptul gol in fata buldozerelor" si ma inclin cu admiratie in fata tenacitatii si daruirii lor. Poate se va intampla o minune. Am mai citit/auzit de tancuri care s-au oprit in fata unor trupuri umane. Sau poate voce noastra se va auzi la foruri europene si vor trimite si ei reprezentanti "in fatza tancurilor"...