Despre utilitatea betzelor si modul corect de prindere a lor, alegerea, umplerea si reglarea rucsacului, hidratarea, alcoolul, alimentatia pe munte,imbracamintea , antrenamentul prealabil.

Motto: Muntele se mananca cu linguritza, nu cu polonicul. Emilian Cristea

Am scris acest material incitat de marturisirea sincera a unui tanar, care nu s-a multumit cu "linguritza". Fara experienta necesara si fara a asculta de sfaturile oferite de altii la aflarea planului sau cam prea temerar, a plecat de unul singur, cu un rucsac de 37 de kg !! sa parcurga creasta Fagarasului: Sebesu de Sus - Moldoveanu in 7 zile.

- "Din frumosu meu plan n-a ramas decat spoiala asta, datorita unor greseli personale si a unor ghinioane. Cum esecurile ti le rumegi in liniste n-aveam de gand sa mai zic nimica da vad ca pe unii chiar ii intereseza cum o fost; apoi ma gandesc ca-i posibil ca din greselile mele sa invetze cate ceva si altii - nu veteranii desigur, ci zanateci ashea ca mine, cu ganduri mai niuup".

O tura montana se incepe cu pregatire teoretica (documentare ) apoi cu ture de lungime, dificultate si greutate in spate- progresive, pentru a ne antrena si pentru a invatza din mers, pentru a constata cum se comporta organismul. Felul cum a inceput acest tanar( de fapt pare-mi-se n-a inceput acum- dar a sarit multe etape !) mi-a amintit de un fost coleg de studentie care s-a apucat de haltere dupa capul lui, "cu multa ambitie" si era s-o pateasca rau - nu cu muschii- ci cu inima si coloana vertebrala. Ma voi referi mai jos doar la unele aspecte ale "problemei".

BETZELE sunt foarte utile pe munte ! Doua nu unul! Si betze cu cureluse ("dragoni") nu bate ciobanesti sau culese din padure. Si folosite, nu doar "plimbate" ! Afirmatia unora " mai mult ma incurca" sau " Ce, sa le mai car si pe ele" -e dovada ca nu li s-a explicat/nu si-au dat seama CUM trebuie folosite "ca sa nu le cari degeaba" !. Betzele ne ajuta mult, pe pante mai mici mutandu-le alternativ dar - pe pante mai abrupte- mutandu-le pe ambele deodata si si sprijinindu-ne ferm pe ele atat la urcare cat MAI ALES la coborare.

-Betele de schi: le putem folosi si vara si iarna. Sunt mai ieftine ca cele telescopice. Sunt si mai ieftine daca vom cauta/cumpara modele mai vechi sau "second-hand". Ele "functioneza" la fel de bine, chiar mai bine din unele puncte de vedere, caci nu risti sa sa telescopeze cand te sprijini energic pe ele. Sunt de mare folos si la traversarea unor rauri "din piatra in piatra" sau a unor paraie prin saritura cu sprijin pe ambele betze. Un dezavantaj ar fi ca riscam sa le uitam prin tren/autobuze, gari/autogari.

-Betzele telescopice ("de trekking" )- Despre ele cititi si articolul "Betze sau piolet ?", tot la cap. 5. Sunt mai scumpe, se defecteaza des si chiar se pot rupe mai usor. Caci telescopicele cu blocare interna, daca le strangi tare cand le fixezi lungimea, le desfaci greu sau se blocheaza. Daca nu le strangi bine, cand te vei sprijini mai energic pe ele... se telescopeaza si te poti chiar accidenta in locuri mai "delicate". Au aparut insa bete cu blocare externa, mai rezistente si prin faptul sa au sectiune ovala, nu rotunda. Au avantajul ca li se poate regla lungimea dupa caz: mai scurte la urcare, mai lungi la coborare, unul mai lung si unul mai scurt cand mergem "de-a coasta" pe pante inzapezite sau vara pe pante inclinate si fara poteca. Au avantajul ca iarna , dupa scurtare prin telescopare le putem monta pe rucsac atunci cand consideram ca e mai bine sa avem pioletul in mana. La fel si pe tren, autobuz, neriscand sa le uitam undeva.

Eu si Marlene folosim vara doar bete clasice; telescopicele doar iarna, in ture unde avem si "zone de piolet", cand betzele lungi ar fi incomode pe rucsac.

PRINDEREA BETZELOR (PRIZA ): Trebuie sa ne sprijinim pe betze nu atat prin strangerea degetelor pe maner ( obosim degetele inutil ), ci mai ales prin presiunea incheieturii mainii in curele. Tehnica aceasta de prindere am aflat-o prima data de la un profesor de schi, tragand cu urechea la ce le spunea copiilor. Si spunea ca pentru un viraj scurt, batul ajuta la viraje doar daca e infipt scurt si energic, iar pentru asta trebuie prins in mana nu oricum, nu cum fac cei in necunostinta de cauza. In scop didactic, sa consideram ca acea curea, chinga/ dragon/ are 3 segmente. 1 si 3 cele dinspre capul batului, segmentul 2 cel din curbura acelei curele prin care introducem mana. In primul rand, trebuie ca unul din cele doua segmente 1 sau 3 sa fie rasucit atunci cand le privim. Toate cele 5 degete si mana le introducem in acea bucla a curelei batzului prin alunecare de jos in sus pe batz , iar apoi, cand prindem manerul batului prindem si de segmentele 1 si 3 ale curelei. Ele se vor afla in acest fel intre mana si bat. Vom constata ca acea curea nu mai este rasucita, ( sau o asezam ca sa nu fie rasucita ), ca nu are nici o cuta care sa jeneze mana. Ar fi jenata doar daca acea curea ar avea cele doua jumatati ale ei paralele, nerasucite cand o examinam inainte de a introduce mana. Asa sunt de fapt de obicei cele mai multe in magazinul de unde le cumparam sau asa le pregatesc cei care nu se pricep. Si de fapt vanzatorii ar avea datoria sa dea explicatii, sa demonstreze, ca si la rucsaci ( reglarea curelelor, centurii, rolul acesteia, etc . E important ca lungimea acelei bucle de curea sa fie reglata dupa marimea mainii, daca avem sau nu manusa si cat de voluminoasa e aceasta. Caci e necesar ca muchia mainii ce corespunde degetelului mic sa se aseze/sprijine pe acel guler ergonomic al betelor moderne, dar sa simtim/ sa constatam ca apasarea batului pe sol/zapada o facem si prin apasarea muchiei mainii pe acel "guler", dar mai ales cu ajutorul segmentului 2 al curelei, care inconjoara mana. Deci nu prin fortza degetelor. Degetele nu sunt obligate sa stranga batul cu forta, pot ramane destul de lejere.
O alta metoda- pe care eu o folosesc acum, este ca sa reglez lungimea betelor -adica mai scurte- in asa fel incat sa ma sprijin si la urcare si la coborare nu in curea, ci cu palma pe capul betelor.
La urcare sa punem betele lateral de corp( nu in fatza lui), ca sa ne impingem in ele, la coborare mai in fatza, ca sa ne sprijinim pe ele (mai bine pe capul lor !) cand facem doi pasi si apoi iarasi le mutam.

Betzele va menajeaza (ff.mportant !) GENUNCHII ! Si la urcare, dar mai ales la coborare. Dar numai DACA sunt corect folosite!. Si ai dovada ca le-ai folosit corect daca seara simti si in bratze acea oboseala placuta pe care o simti in picioare. ( te simti ca dupa un masaj ). Asta e dovada ca ai mers cu tractiune "4 x 4" cum plastic scria cineva. E dovada ca o parte din marele efort pe care il fac picioarele , a fost preluat de bratze. Daca nu avem dovada asta- oboseala bratzelor- chiar ca le-am carat degeaba !

"Betele ne ofera avantajul ca sprijinindu-ne pe ele, la urcare, la coborare, dar si pe plat, aplecam automat corpul mai in fatza si in acest fel centrul de greutate pica ergonomic intre bocanci, rucsacul (cand e greu !) nu ne va mai trage "pe spate" cu consecinte dureroase de rigoare si alte riscuri pentru coloana vertebrala.

Betzele au si alte avantaje: impiedica edemul ("umflarea") mainilor, cu ele ne aparam de caini (vezi "Cainii ciobanilor " la cap.4 ).

RUCSACUL: Trebuie sa corespunda turei ca marime. Pentru ture de o zi, folosim "rucsaci de tura" - de 30-40 litri. In ture lungi, rucsacul trebuie sa fie incapator, de 80 l pentru barbati. 60-65 l ( dar chiar si 80 l ) pentru fete. Unele firme au conceput rucsaci "Lady", adecvati anatomiei feminine. Rolul rucsacului mare este ca sa incapa totul in el ( exceptie izolirul, la nevoie) , sa nu mergem ca "pomi de Craciun", cu tot felul de obiecte atarnate de rucsac si legate de sholduri. Ei fiind reglabili ca volum ( prin curelele de compresie laterale si prin inaltzator/etajul superior ) , ii putem adecva dupa volumul bagajelor la plecare si pe parcurs.

Aranjarea obiectelor in rucsac nu se face oricum ! In principiu, sacul de dormit se pune in fundul rucsacului, intr-o punga/husa impermeabila, sa nu se ude cand punem uneori rucsacul jos pe teren ud. Obiectele mai grele se aseaza langa/spre spate, dar in asa fel ca sa nu jeneze, sau se interpune intre aceste obiecte grele si spate un strat nu prea gros de imbracaminte de rezerva. Un desen sugestiv de aranjare a obiectelor in rucsac a publicat Ica Giurgiu in Muntii carpati nr.4 la pag 13. Pe teren usor obiectele grele se aseaza langa spate si in cele 2/3 superioare ale rucsacului; pe teren accidentat, in 1/3-mea superioara se pun numai obiecte usoare, ca sa nu ne dezechilibreze la miscari laterale.

Obiectele de care avem nevoie mai des, se pun in buzunarele laterale si in cel din "capac". Ce vom manca in acea zi, se pune separat de restul alimentelor si mai la indemana ( sub capac), idem tricouri de schimb, pelerina, hanoracul, un polar/pulover.

Curelele rucsacului trebuie reglate corect, dupa inaltimea fiecaruia, in asa fel ca CENTURA sa poata fi inchisa si STRANSA BINE deasupra sholdurilor !!!.

In acest fel, un rucsac inteligent umplut ( ca greutate si aranjare interioara) si inteligent reglat si fixat pe sholduri, menajeaza ( f f important ) COLOANA vertebrala. Caci sholdurile si picioarele rezista mult timp la greutati mari, coloana nu !Coloana e menajata la coborare si prin folosirea betzelor. Socurile pe sensibilele discuri intervertebrale sunt mai mici. Nimeni nu a ratat sansa de a mai merge pe munte din cauza muschilor; acestia se obosesc mai ales la coborari abrupte, dar isi revin dupa orice solicitare. Dar multi plang ca nu mai pot merge pe munte pentru ca si-au nenorocit genunchii sau coloana nefolosind betze si coborand in salturi.

Luarea de unul singur, fara ajutor a unui rucsac greu in spinare, e bine sa nu se faca "dintr-o miscare"- e un gest periculos pentru coloana, ci "in doi timpi": facem o fandare ducand un picior inainte pe panta sau pe o piatra, cioata, trunchi de copac cazut, stinghie de gard. Urcam mai intai rucsacul pe coapsa respectiva, apoi de acolo in spinare.

Uneori e si vina vanzatorilor din magazine de munte, care nu intreaba clientul si nu-i explica daca e cazul, cum se regleaza centura, curelele. Repet ce am spus candva: un tanar mi-a explicat in Parang ca nu-si incheie centura; incercase dar il impiedica la pasire !!!

HIDRATAREA: Pe munte, trebuie sa bem cam 2-3 litri/zi. In munti mari ( Anzi, Himalaya ) 5-7 litri ! Caci la altitudini mari aerul e uscat. Inspiram aer uscat si expiram aer umed , deci se pierde multa "apa" prin respiratie.

Sunt recomandate lichide energetice ( nu cola, fanta ). Iarna se indica ceai in termos metalic, nu apa ! Noi nici vara nu prea bem apa, ci limonada cu zahar +lamaie. Am incercat cu miere, dar dupa cateva ore se fermenteaza. Apa de izvor e buna dar nu da si energie. Si sa bei nu mult, dar mereu, sa nu astepti pana ai senzatia de sete. Cand a aparut e "bai": curand se blocheaza muschii, "motorul e gripat" ! Ca sa produca energie, pentru ca muschii "sa functioneze" organismul are nevoie de multa apa. Teoria "nu beau ca sa nu transpir" sau "ca sa nu incarc sistemul circulator" e o mare tampenie" !Paranteza: mai gasiti astfel de teorii prin carti vechi sau vechi retiparite recent.

Cat despre SETEA imperioasa: e o dovada clara (medicala ) ca efortul e prea mare fatza de antrenament.

J: "Io-l intreb pe cioban daca are apa ( nu mai aveam de vreo juma de ora), el zice ca-i calda si nu se merita sa mai fac drumu pana la el - pana la Suru mai sunt 5 min. Cred, unele dintre cele mai lungi din viata mea. Fiecare pas era un chin, incepusera sa mi se blocheze muschii picioarelor si dracu stie cum am ajuns pe partea domoala a cararuiei si, in sfarsit, la Suru"- a declarat tanarul J despre care am mai scris mai sus.

Cu setea e ca si cu dispneea ( gafaiala) de efort, care apare mai repede si e mult mai accentuata la cei neantrenati. O spun si din experienta ( am fost si eu incepator) si din ce am citit. Dintr-un grup pe munte, cu aceesi greutate in spate si care beau aceeasi cantitate de apa, cel care sufera de sete e cel mai putin antrenat ! Si nu uitati ca setea e data si de conserve ! Eu car foarte putine, uneori nici una !. Adevarat ca vesticii au scos conserve mai "inteligente", dar sunt cam prea scumpe pentru buzunarele noastre.

CANTITATEA DE ALIMENTE : N-a murit nimeni de foame pe munte (incepatorilor le e frica de asta !). Dar de epuizare combinata cu vremea rea ( haine ude, ceatza, vant, demoralizare ) si "putina tarie" au murit multi, chiar si vara la + 6 + 8 grade ! V-o spune un salvamontist ! Exemple sunt multe.

Misi Szalma spunea: " Sa mananci bine in saptamana dinainte de a pleca pe munte si in cea de dupa intoarcerea acasa". Asa e, caci pe munte te duci sa mergi, sa vezi, sa te bucuri, nu sa mananci, sa dormi pe saturate si sa te chinuiesti. Cari si mananci putin, mai ales multe lichide energetice.

CALITATEA: alimentele sa fie variate, energetice, cat mai usor de digerat. Nu se iau mese copioase; se mananca putin si des. Noi obisnuim cam patru "mese": dimineatza inainte de plecare, pe la 11, 16 si 20. Intre aceste ore, in micile pauze pt. foto si umeri, mai "ciugulim" biscuiti, napolitane, ciocolata ( la glucoza am renuntat- e cam agresiva pentru stomac ), musli, alune, nuci. Prima si ultima masa contin obligatoriu si ceva cald: supa (seara ), piure, paste fainoase semi-preparate, etc.

ALCOOLUL: e contraindicat ! Pentru un organism in plin efort sau semi-epuizat- are efect catastrofal, chiar daca respectvul e "antrenat de la ses cu alcoolul" !! Au murit unii in coma alcoolica pe munte de la cantitati ce nu pot fi nicicum considerate mari ! Nu se foloseste nici "pentru incalzire", caci senzatia de caldura e de scurta durata; prin vasodilatatie periferica se pierde caldura si hipotermia se va instala mai rapid !

Apropo: De ce a luat J. acea 1/2 de rachiu pe care l-a abandonat ("cadou" ) pt. altii la lacul Avrig ? N-avea bagaj destul de greu. S-a convins despre efectul mesei copioase si al alcoolului cu masa si berea bauta la Balea inainte de urcusul spre Capra:

"am baut un Tuborg ..... Cu burta plina si o moleseala teribila in oase m-am apucat sa urc catre Capra. A fost cel mai cumplit urcus din toate cate le-am facut si cea mai mare gresala."

O bere se admite seara, dar cand esti la destinatie ! Taria nici atunci, desi un paharel e moda pentru multi.

IMBRACAMINTE: Nu trebuie sa caram prea multe schimburi, mai ales in ture lungi in care avem alte multe de carat. Nu intru in amanunte. Punctez doar cateva: Ceva contra ploii e obligatoriu. Fie o pelerina croita sa acopere si rucsacul, fie, daca nu avem asa ceva, trebuie si o protectie de ploaie pe rucsac. Fixata bine, sa nu ne-o fure vantul !Cei care poseda geaca buna, inca impermeabila si eventual si pantaloni similari, pot renunta la pelerina. Sub gluga e bine sa avem o sapca cu cozoroc, altfel de pica gluga pe ochi.

Vara mai ales, vom transpira mult, mai ales la spate, sub rucsac. Si transpiratia e utila, organismul stie ce face: se elimina toxine si prin piele, se elimina si caldura . Dar e si neplacut si chiar periculos sa facem pauze cu tricoul ud pe noi, mai ales pe vant si frig. Nu e suficient sa imbracam ceva peste el. Si nu e "rentabil" sa-l schimbam cu unul uscat la fiecare oprire. Mai ales ca cele de bumbac se usuca extrem de greu. Deoarece umezeala intra in fibre. Se spune ca "tricoul ud/umed suge viata din alpinist !".Cele sintetice (polar subtire) se usuca foarte repede, caci umezeala e doar intre fibre, nu si in ele. Eu obisnuesc ca la fiecare oprire, chiar si iarna, intorc acel polar de pe piele cu spatele in fatza. Sa am pe spate partea uscata. Cand pornesc, mergand aplecat, partea uda de pe piept nu o mai simt neplacut, sta la oarecare distanta de piele si se va usca curand de la temperatura corpului. In acest fel nu ud mai multe tricouri intr-o zi; folosesc unul chiar 2-3 zile ( un amic hatru spunea ca pe munte n-a murit nimeni de mirosul transpiratiei.. !).Iar seara, in cort, il usuc "cu metoda militara" :il imbrac peste 1-2 tricouri uscate.Si desigur, inainte dea intra in sacul de dormit il dezbrac, sa nu intre mirosul sau in sac ! Il voi imbraca iarasi pe piele in dimineata urmatoare. Imbracamintea din lana de calitate (mai ales sosetele) tine cald si umeda. Dar si ea se usuca la fel de greu ca bumbacul.

BAGAJUL, ANTRENAMENTUL Cand am plecat cu cortul in august 2004 intr-o tura de 7 zile ( nu socotesc cele doua de cate o jumatate de zi la plecare si coborare ) Sibiu-Paltinis- Cindrel- Lotrului-Surianu- Sarmizegetusa- halta Ohaba-Ponor ( intre Petrosani-Hateg ) rucsacul meu avea 26 kg. ( fara apa ) al Marlenei 22. Dar stiam ca putem cara bagaje mari, eram antrenati. Un organism antrenat mobilizeaza inca din prima zi , transforma si foloseste "depozitele" de glicogen si grasimi, in paralel cu alimentele ingerate. Unul neantrenat consuma mai ales "benzina ce o bagi in rezervor" (stomac ). Messner ( sfatuit de medici) a scris si a insistat pe "modul de a pregati organismul pentru eforturi mari de lunga durata". Organismul isi face un fel de reflex: cand ai luat rucsacul in spate, organismul/metabolismul e anuntat ca de un clopotel pavlovian: "Aha, iarasi urmeaza o perioada dura !" Si isi programeaza "cea mai rentabila tactica si strategie". Caci trebuie sa te pregatesti pentru o tura in asa fel incat ea sa fie o placere, nu un chin masochist. Te poti pregati ( dar nu doar cu 10-20 zile inainte ! ) si prin jogging, mai ales pe teren denivelat, urcat pe dealuri sau scari, de preferinta si cu rucsac. Dar pentru cei care pot face asta ( eu asta fac de 45 de ani) cel mai bun antrenament pentru mersul pe munte este... mersul pe munte ! Cat despre a urca din Sebes pe vale si apoi brusc pe o panta abrupta, cum a facut J nu e o tactica buna. Era mult mai bine ( daca nu erau doboraturi ) de urcat pe marcajul de culme, care incepe imediat dupa iesirea din sat, spre stanga. Urcusul e continuu si mult mai lin in general si pe la umbra.. Doar o data am urcat iarna pe unde a urcat J ( pe acolo era poteca batuta ) si acel urcus l-a stors pe un coechipier neantrenat, asa ca tura lui Sorin "Creasta Fagarasului iarna" pana la Sambata s-a terminat a doua zi pe la jumatatea culmii Fruntea Moasei. Paranteza: apropo de Suru-Sambata iarna si de antrenament si greutatea rucsacilor: Am parcurs iarna cu Doru Oros- acum salvamontist in Sibiu si Roli Omer- acum medic in Tg. Jiu- acest traseu in aceasta formula de trei, in doua ierni succesive. E adevarat ca am avut noroc de zapada buna de mers la coltari, cu exceptia fetzelor insorite de dupa amiaza. Dar era luna martie (1975, cu zile mai scurte ca vara si am facut intr-o zi traseul .Suru- Balea, pe Custura Saratii si prin Strunga Dracului . E adevarat ca am plecat de la Suru inainte de ora 5 dimineatza si am intrat in cabana Balea pe intuneric. Vazandu-ne, "Moshu'" Cristea ne-a intrebat de unde venim si ne-a felicitat cu jumatate de gura. Dupa ce ne-a vazut cate ceaiuri, apa minerala, supe/ciorbe, compoturi ( cele de de cirese cu samburi cu tot !) si cum le-am bagat in noi, a venit la masa noastra si batandu-ne pe umeri a zis: "Iertati-ma baieti ! N-am crezut ca azi ati plecat de la Suru. Acum va cred !". Caci desi nu rabdasem sete, de lichide simteam nevoia ! Un gratar n-as fi putut manca chiar daca m-ar fi obligat cineva !Organismul nostru e mai inteligent ca noi !

O tura reusita e aceea care cand o termini iti pare rau ca s-a terminat si te simti in stare s-o continui ! Tot Misi spunea -si cred ca au mai spus-o si altii- ca trebuie ca atunci cand termini un traseu de catzarare ( de ce nu si de drumetie montana ?) , sa te simti capabil sa-l mai urci/faci o data !
Ture faine efectuate si "cu capul" (tactica), nu doar cu picioarele !